2.4 C
București
decembrie 23, 2024
Valahia.News
Image default
Știri Internaționale

Mesajul de Paște al Prințului Charles al Marii Britanii pentru toți românii

Prințul Charles este un prieten apropiat al poporului român. A vizitat România în repetate rânduri, a prezentat frumusețile Transilvaniei lumii întregi prin intermediul televiziunilor britanice, dar a și făcut campanie pentru ca românii să-și păstreze pădurile seculare și satele exact cum sunt ele acum. Mai mult, el a investit într-un sat din Transilvania, ale cărui case le-a restaurat și le-a deschis vizitatorilor din întreaga lume.

De Paște, prințul Charles a adresat gândurile sale poporului român, exprimându-și dorința de a se întoarce în România cât de curând posibil, dar și de a întâlni membri ai comunității române din Marea Britanie.

Mai jos redăm integral mesajul Prințului Charles către români cu ocazia Paștelui Ortodox

Doamnelor și domnilor,

Întrucât în aceste momente românii de pretutindeni sărbătoresc Paștele Ortodox, doresc să știți că sunteți în gândurile mele în această sfântă perioadă a anului.

Paștele este, cu siguranță, o perioadă în care oamenii se apropie, petrec împreună și se roagă împreună, re-înnoindu-și legăturile de credință, dar și cele ce îi definesc ca și comunitate. Mulți români pe care îi cunosc din Marea Britanie sperau să se poată întoarce și anul acesta la familiile lor și la cei dragi.

Anul acesta însă, în mijlocul acestei serioase pandemii cu care ne confruntăm, nu a mai fost posibil acest lucru. Este dureros, mai ales pentru cei care sunt departe unii de alții.

În același timp însă sunt conștient de faptul că mulți români joacă un rol esențial în aceste momente în sistemul nostru de sănătate, în căminele de bătrâni și în alte zone esențiale din societatea bitanică. Le datorăm imens și nu am cuvinte să îmi exprim recunoștința pentru eforturile remarcabile pe care toți aceștia le depun în aceste momente, în mijlocul crizei.

În ceea ce mă privește, nu pot decât să sper că într-un viitor apropiat să mă pot întoarce în România, o țară care deține un loc special în sufletul meu, dar și să pot întâlni membri ai comunității românești din Marea Britanie.

Până atunci însă, nu pot decât să vă urez tuturor un Paște cât mai fericit și să vă spun cât de mult sunteți cu toții în gândurile și rugăciunile mele.

Hristos a Înviat!

Sursa foto: Clarence House

Leave a Comment