6.5 C
București
decembrie 18, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Știri interne

Industria apelor minerale din România ar putea ajunge pe primul loc în lume

1 miliard de Euro pe an – aceasta este valoarea industriei apelor minerale din România. În vreme ce pentru unii această valoarea poate fi considerată ca fiind mare, de fapt este cu mult sub potențialul ei. Românii consumă mult mai puțină apă minerală decât o mare parte din restul europenilor, deși consumul a crescut în ultimii ani. Totuși, jocul economic al industriei nu este despre consumul intern, ci despre export, acolo unde apele minerale ar putea aduce miliarde de Euro în țară.

Practic, România are cea mai importantă rezervă de ape minerale naturale din întreaga Europă. Este ajutată din acest punct de vedere de cei 80.000 de km pătrați de pădure, dar și de faptul că anumite ape naturale petrec și 20 de ani în subteran, unde sunt îmbogățite de minerale, înainte de a ajunge la izvoare.

Apele minerale românești sunt recunoscute la nivel internațional pentru puritatea și bogăția minerală, inclusiv în Statele Unite, acolo unde unul dintre marii îmbuteliatori vinde apă minerală românească.

The paradox is that, while having the best and the richest reserve of mineral waters in Europe, Romania is not the first in exploiting its mineral waters. Moreover, American publications praised the potential of the Romanian mineral springs, but this potential fails when it comes to being exploited and valued.

1 Billion Euro a year out of the 145 billion Euros globally – this is lower than Romania’s mineral waters potential, even if the Romanian industry grew with 70% in the last decade.

Producătorii români, marii jucători din industria apelor minerale românești și chiar Guvernul României, care și-a trmis reprezentanții la Conferința „În căutarea brandului de ţară. România, izvorul de ape minerale al Europei” organizată de Ziarul Financiar, sunt gata pentru a pune România în topul țărilor exportatoare de ape minerale.

Potențialul apelor minerale românești este uriaș, iar România trebuie să devină un jucător important la nivel mondial.

Tot ceea ce are nevoie România, așa cum au fost de acord participanții la conferință, este un branding adecvat. Consumatorii trebuie să cunoască puritatea apelor minerale românești, iar România poate să se impună la nivel internațional ca ”Regina Apelor Minerale”.

Leave a Comment