Update: după aproximativ o oră, Google a rezolvat problema logării utilizatorilor din România. Compania mamă încă nu a făcut o comunicare oficială pe acest subiect.
Luni, 14 Decembrie: Gmail și serviciile asociate, inclusiv Youtube, au căzut în România și în regiuni din întreaga lume. Utilizatorilor care doreau să se logheze în aplicația de e-mail li se afișa următorul mesaj: ”Sorry, something went wrong”.


Utilizatorii din întreaga lume raporteză pe paginile dedicate că Gmail nu mai este accesibil pentru logare. Google nu a comunicat oficial cauza acestui incident.


Problema afectează utilizatorii care doresc să acceseze produsele asociate, cum ar fi Analytics sau Google Search Console și alte produse din GSuite.