8.1 C
București
noiembrie 17, 2024
Valahia.News
Image default
Economie Finanțe Știri interne

BNR modifică dobânda de politică monetară la 1,75%

BNR a decis ca din 10 Noiembrie 2021 dobânda de politică monetară să crească la 1,75%. Precedenta dobândă era de 1,50%. Este a doua creștere din Mai 2018.

Decizia este considerată de specialiști una prudentă. Alte bănci centrale europene, așa cum sunt Banca Centrală a Poloniei, cea a Cehie sau cea a Ungariei, au crescut dobânzile cu un procent mult mai mare.

Prețurile de consum au crescut anual cu 7,94% în Octombrie, comparativ cu 6,29% în Septembrie. Aceasta s-a întâmplat în special din cauza creșterii prețurilor la energie și la gaze naturale. Urmare a acestor creșteri, au crescut prețurile toate sectoarele dependente energetic pe măsură ce costurile cu producția au crescut.

Veștile proaste abia acum vin: inflația nu va fi oprită imediat, iar BNR se așteaptă ca aceasta să crească în continuare.

Rata anuală a inflației este așteptată să-și prelungească trendul pronunțat crescător până spre mijlocul anului viitor, implicit să urce mai mult deasupra intervalului țintei și peste valorile previzionate anterior, în principal ca efect al majorărilor ample anticipate a fi consemnate de prețurile produselor energetice în trimestrele IV 2021 și I 2022, în contextul ascensiunii abrupte a cotațiilor internaționale. Ulterior, ea va cunoaște însă o ajustare descrescătoare relativ alertă, revenind în trimestrul III 2023 în interiorul intervalului țintei, pe fondul unor ample efecte de bază, precum și în condițiile creșterii probabil mult mai lente a excedentului de cerere agregată, pe o traiectorie sensibil mai joasă decât cea prognozată în august.

Comunicatul BNR despre evoluția inflației

Aceasta înseamnă că, pentru români, inflația va continua să fie o problemă, iar suprapunerea crizei politice și sanitare va cântări și mai mult în acest context.

Leave a Comment