4.9 C
București
noiembrie 25, 2024
Valahia.News
Image default
Opinii Social Știri interne

15 Martie: 1 an de la primul lockdown în România

În urmă cu exact un an, pe 15 Martie 2020, autoritățile din România decretau un lockdown total ca măsură pentru contracararea efectelor pandemiei. În fix acea zi se înregistrau 8 (opt) noi cazuri de Coronavirus. Dacă am avea acum 8 cazuri noi pe zi, specialiștii ar declara că pandemia a luat sfârșit. Fără îndoială.

În ciuda lockdown-ului, o lună mai târziu numărul cazurilor noi identificate zilnic depășea 500. Eficiența măsurilor era departe de ceea ce spera populația forțată să stea în case și să-și petreacă Paștele departe de cei dragi, dar și departe de biserică și tradiții.

Situația a ajuns la un punct culminant în Noiembrie 2020, atunci când media zilnică a noilor cazuri de infecții depășea regulat 10.000. Toate acestea în ciuda restricțiilor și a măsurilor dure aplicate populației.

Un an mai târziu, 15 Martie 2021, autoritățile se pregătesc pentru un posibil nou lockdown. Istoria se repetă, iar posibilul lockdown ar putea intra în vigoare, din nou, de Paști, când specialiștii estimează că al treilea val al pandemiei ar putea genera din nou 10.000 de cazuri pe zi în primele săptămâni din Aprilie.

Am învățat ceva din toate acestea?

Clasa politică din România ar trebui să fie rușinată de modul în care populația a fost tratată în primele luni de după instaurarea măsurilor de lockdown din țară. Abuzuri grave ale poliției, subofițeri care loveau cu pumnul în față cetățenii, amenzi de 20.000 lei aplicate pentru abateri minore, politicieni filmați încălcând regulile pe care le impuneau, toate acestea sunt tot atâte motive pentru ca actuala clasă politică să fie rușinată de modul în care a acționat.

În același context, să nu uităm de promisiunile neonorate ale Guvernului privind ajutorul promis afacerilor în dificultate sau industriei HoReCa, zeci de mii de antreprenori intrând deja sau pregătindu-se să intre în faliment.

Singurul lucru care poate salva cât de cât situația este o rată bună de vaccinare pe care România a obținut-o. La un moment dat țara ocupa un loc de top în Europa din acest punct de vedere. Situația nu se mai prezintă la fel de bine, dar autoritățile vor să imunizeze 10.5 milioane de adulți până în Septembrie.

Au învățat ceva politicienii din această experiență? Au înțeles oamenii ce li s-a întâmplat? Sunt proprietarii de afaceri care au supraviețuit crizei mai pregătiți să facă față situației și să-și protejeze afacerile acum comparativ cu un an în urmă? Suntem mai buni decât eram în urmă cu un an sau mai afectați?

Credem că pandemia încă ne mai afectează, pe fiecare dintre noi în felul său. Și mai credem că acum nu e momentul pentru a trage linie și a judeca, ci e momentul să ne învingem toate fricile pentru a depăși această situație. Vom învinovăți vinovații și vom judeca pe cei corupți care au profitat de pandemie la timpul lor. Acum este important să ieșim cu bine din toată această nebunie și să începem să ne trăim viața așa cum era ea odată, cu emoții, cu libertate și cu bucuria și speranța pe care le oferea.

Leave a Comment