4.8 C
București
decembrie 21, 2024
Valahia.News
Image default
Politică Știri interne

România ar putea implementa democrația obligatorie

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezență mai mare la vot poate îmbunătăți lucrurile; conform unui sondaj realizat de INSCOP. Acum 10 ani, acest procent era cu aproape 20% mai mic. Acesta este momentul în care ar putea fi luată o decizie de a impune democrația obligatorie în România. Patru state europene impun democrația prin vot obligatoriu: Belgia, Cipru, Grecia și Luxemburg.

62,2% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu pentru că cred că lucrurile se pot îmbunătăți dacă vin mai mulți oameni la vot (față de 44,6% în 2014). La polul opus, 35,6% sunt împotriva votului obligatoriu pentru că consideră că actuala clasă politică nu poate îmbunătăți lucrurile (față de 41,7% în 2014). Ponderea non-răspunsurilor este de 2,2% (față de 13,6% în 2014).

Sunt de acord cu votul obligatoriu, în special alegătorii PSD-PNL, tinerii sub 30 de ani, cei cu studii primare sau medii, inactivi potențial activi, locuitorii din mediul rural și cei cu venituri mai mici. Alegătorii ADU, persoanele cu studii superioare, locuitorii din mediul urban mare și angajații statului sunt împotriva votului obligatoriu într-o proporție mai mare decât celelalte categorii de populație.

Deficitul democratic alimentat de ratele scăzute de prezență la vot a produs schimbări în atitudinea românilor față de ipoteza introducerii votului obligatoriu. Dacă în urmă cu zece ani, mai puțin de jumătate dintre români (45%) erau de acord cu votul obligatoriu, astăzi aproape două treimi din populație (62%) susțin introducerea votului obligatoriu în ideea că dacă mai mulți oameni vin la vot pot schimba lucrurile in bine. Este o creștere semnificativă care reflectă un interes mai mare pentru procesele democratice, precum și o înțelegere a faptului că fără o prezență mare la vot, legitimitatea liderilor și progresul în societate sunt imposibile. Alegătorii PSD-PNL (74%) și AUR (68%) sunt susținători mai entuziaști ai votului obligatoriu și, într-o măsură ceva mai mică, alegătorii ADU (58%). De asemenea, oarecum surprinzător și disonanți în comparație cu ratele mai scăzute ale prezenței la vot, tinerii cu vârsta între 18-29 de ani susțin votul obligatoriu în proporții mai mari (68%) față de celelalte categorii de vârstă.

Remus Ştefureac, director al INSCOP Research

INSCOP Research a realizat sondajul de opinie la comanda Agentiei de Presa News.ro. Datele au fost colectate în perioada 12 – 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin chestionar.

Leave a Comment