Realitatea TV, primul post de știri românesc și al doilea cel mai vizionat, s-a închis după ce CNA a refuzat prelungirea licenței de emisie. Decizia are legătură cu eșecul Realitatea în a se organiza conform planului stabilit, în urma intrării în insolvență.
Întrucât cei de la Realitatea TV erau deja în faliment în urma unei decizii a Curții de Apel din luna aprilie, iar planul de organizare era infirmat, CNA a luat această decizie de neprelungire a licenței postului. Realitatea TV devine astfel primul post românesc tv care se închide după OTV, care s-a închis în 2003.
Realitatea TV a fost înființată în 2001, ca post generalist, care apoi s-a nișat exclusiv pe știri. Politica editorialistă a postului era una care se opunea Guvernului și se opune de regulă social-democraților, însă aceasta nu are aparent nicio legătură cu neprelungirea licenței. De remarcat că, cu doar câteva zile în urmă, Cosmin Gușă, patronul postului, luase decizia de a se înscrie în PSD, o decizie care pare cel puțin controversată în acest moment, privită din perspectiva deciziei CNA. Mai mult, vedeta postului tv, Rareș Bogdan, a devenit europarlamentar în acest an din partea PNL, în urma alegerilor din luna mai.
Realitatea TV nu a murit însă. Postul tv emite acum ca Realitatea TV Plus, un post care însă nu intră în categoria de must-carry, astfel încât impactul asupra telespectatorilor va fi unul semnificativ mai mic.