Ovidius Clinical Hospital, cel mai mare spital privat multidisciplinar din Sud-Estul României, devine primul Centru de referință și training Siemens Healthineers din România.
Totodată, spitalul din Ovidiu, se extinde la începutul lunii aprilie cu o nouă clădire de spital în care vor funcționa și cele două centre dedicate de oncologie și radioterapie și de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară. Această dezvoltare este rezultatul celei mai mari investiții private în domeniul sănătății din Sud-Estul României din 1989 și până în prezent: 28 de milioane de euro.
Această colaborare reprezintă un pas important pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din România, precum și o oportunitate pentru Ovidius Clinical Hospital de a oferi pacienților acces la cele mai avansate tehnologii medicale. Realitatea dobrogeană este aliniată cu cea a întregii Românii: bolile cardiovasculare și oncologice sunt pe primele locuri în incidența și creșterea numărului de cazuri, așa că, în mod firesc, ne extindem activitatea înspre nevoile reale, așa cum am făcut-o din prima zi. Pacienții noștri vor beneficia de dotări și tehnologie unică în România și de medici supraspecializați în cele mai importante centre medicale din Europa. Nu doar că suntem aliniați standardelor tehnologice europene, ci ne poziționăm, prin calitatea actului medical și a capacităților de tratament și îngrijire multidisciplinare, ca lideri în segmentul oncologic și cardiologic.
Ș. L. Dr. Nicolae Ciufu, medic primar chirurgie generală și unul dintre fondatorii Ovidius Clinical Hospital.
Din perspectiva acestui parteneriat strategic, Ovidius Clinical Hospital va avea acces la cele mai noi tehnologii, produse și soluții Siemens Healthineers, aspect care certifică perfecționarea constantă a echipei medicale și implicit a serviciilor oferite pacienților și bineînțeles la creșterea șanselor de recuperare și de îmbunătățire a stării lor de sănătate.
Astfel de tehnologii includ angiograful Artis Icono Floor, un sistem angiografic unic în România, ce permite imagini clare și precise ale vaselor de sânge, astfel încât medicul să poată vedea în detaliu structura acestora și eventuale anomalii.
În România, sistemul de radioterapie Halcyon de la OCH va fi cel de-al 10-lea din țară livrat și primul din regiunea de Sud-Est funcțional.
MAGNETOM Lumina este un sistem de rezonanță magnetică cu intensitatea câmpului magnetic de 3T. Sistemul este dotat cu tehnologia BioMatrix, unică pe piață, disponibilă numai la Siemens Healthineers, prin care sistemul, în mod automat, se adaptează la pacient, nu pacientul la sistem. Echipamentul se adaptează la pacient și efectuează investigații în respirație liberă, chiar dacă pacientul prezintă dificultăți în susținerea respirației controlate, omogenizează automat câmpul magnetic când pacientul are introduse în corp diferite proteze compatibile RM, dar care artefactează zona de investigat și se adaptează la pacient în cazul în care acesta se mișcă în timpul scanării.
SOMATOM Go Top este un sistem de computer tomografie cu 128 slice-uri reconstruite cu o viteză remarcabilă de rotație a tubului de raze X, de 0,33 secunde, care permite examinări extrem de rapide, indiferent de patologia pacientului și de starea acestuia. Sistemul este dotat cu tehnologie de inteligență artificială care ajută operatorul să seteze automat protocolul de scanare, în funcție de condiția pacientului, astfel încât, atunci când pornește scanarea, sistemul deja are setate toate opțiunile necesare investigării.
Acest parteneriat și desemnarea Ovidius Clinical Hospital ca Centru de referință Siemens Healthineers este cu adevărat o premieră națională care se traduce în faptul că spitalul OCH beneficiază în totalitate de aparatură și tehnologie marca Siemens Healthineers, ceea ce contribuie semnificativ la oferirea unor servicii medicale de calitate superioară. Astfel, cele două noi centre, Centrul de Oncologie și Radioterapie și Centrul de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, cu care se va extinde Ovidius Clinical Hospital din aprilie a.c. vor încorpora în urma acestui parteneriat strategic cele mai recente inovații și tehnologii medicale ale Siemens Healthineers în România.
Dr. Claudia Oanea, Managing Director Siemens Healthineers România.
Centrul de Oncologie și Radioterapie OCH și Centrul de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară OCH vor fi inaugurate la începutul lunii aprilie și vor avea în dotare, în urma acestui parteneriat strategic, cele mai recente inovații și tehnologii medicale ale Siemens Healthineers în România. Aceste echipamente și servicii vor permite spitalului să ofere pacienților tratamente precise, eficiente, minim invazive, rapide, ajutând astfel la îmbunătățirea calității îngrijirii medicale și a rezultatelor terapeutice.