14 C
București
aprilie 30, 2024
Valahia.News
Image default
Business Știri interne

Cel mai mare lanț de librării, Diverta, aplică pentru insolvență

Cel mai mare lanț de librării din România, Diverta, a anunțat că a aplicat pentru insolvență. Este a doua oară când Diverta apelează la această procedură după 2010, când România era în plină criză financiară.

Într-o scrisoare către angajați, proprietarul a menționat ajutorul guvernamental care nu a mai venit.

Vă anunţ, cu tristeţe, că Diverta a fost nevoită să ceară intrarea în procedură de insolvenţă. În pandemie, magazinele noastre au fost închise timp de trei luni. Le-am redeschis, dar vânzările au continuat să fie la un nivel foarte jos, cu scăderi de peste 40%, în timp ce cheltuielile cu salariile şi cu chiriile au rămas la un nivel ridicat. Toate acestea au dus la pierderi de aproape 2 milioane de euro. Ca urmare, datoriile la acţionari, la stat şi la furnizori au crescut continuu.

Pe de o parte, în nenumărate discuţii cu guvernul, ni s-a promis un grant care ne-ar fi salvat, dar care nu a mai venit. Pe de altă parte, am identificat mai mulţi cumpărători potenţiali ai Divertei, dar timpul nu a mai fost suficient pentru a finaliza o tranzacţie. O aprovizionare normală a Divertei nu mai era posibilă şi din ce în ce mai mulţi furnizori ne ameninţau cu executarea silită.

Din scrisoarea către angajați a patronului Diverta

Nu este nici prima și nici ultima companie românească ce își caută salvarea în insolvență și credem că numărul acestor companii va crește în următoarele luni. Datele arată că mii de companii cu capital românesc au urgentă nevoie de ajutor de la Guvern, urmare a închiderii activității în perioada pandemiei, dar autoritățile fac prea puțin pentru a-i ajuta. Granturile promise nu au mai venit, iar Planul Național de Redresare și Reziliență nici nu a fost conceput așa cum trebuie, darămite aprobat de Comisia Europeană.

Ajutorul necesar nu e nici măcar pe drum, iar antreprenorii români și-au pierdut speranța pentru un viitor mai bun. Câte locuri de muncă se vor pierde? Specialiștii vorbesc de zeci de mii de astfel de locuri de muncă, cele mai multe în sectorul Horeca. Dar, așa cum vedem, nici retailerii nu sunt ocoliți de aceste vremuri dificile.

Leave a Comment